Traian Băsescu şi-a chemat ieri prietenii la un pahar de tulburel iar azi îşi admiră cu nonşalanţa caracteristică, cadourile primite.
Gyorg Frunda i-a adus în stilul său profund un tort cu harta în relief a României , scuzându-se că două bucăţele din tort a trebuit să le împartă cu cei de la UDMR.
După ce deputaţii liberali i-au dăruit marinarului veşnic tânăr un tablou cu portul Anvers, preşedintele Sarkozy a venit cu un tablou al portului Marseille în care apar şi doi ţigani români fugind cu o ancoră turnată din oţel.
Patriarhul Daniel a venit cu mâna-n fund, silabisând repede o urare mai de Doamne-ajută şi mai toată petrecerea plângându-se de greutăţile pe care le întâmpină Patriarhia Română.
Dinu Patriciu i-a trimis preşedintelui o masină mic.ro de unde preşedintele să se aprovizioneze cu ţigări şi whisky.
Vadim a adus un frumos scaun din lemn tapitat şi s-a scuzat că încă nu e terminat pentru că electricianul a fost in concediu.
Mircea Geoană i-a dăruit presedintelui un portret în ulei de maşină cu Sorin Ovidiu Vântu.
Elena Băsescu a venit cu un dex rescris de domnia sa, Elena Udrea nu i-a adus nimic dar i-a facut cu ochiul toata seara, Boc a venit cu nişte palincă şi niste slana din partea parintilor săi în timp ce Sorin Ovidiu Vântu a adus un sac de box.




La el ma astept nici sa nu ajunga la petrecerea in cinstea domniei sale!Una peste alta, tare de tot ideea articolului!:)
I-as transmite un La multi ani dar de partea cealalta a gratiilor!
Andy, nu ar trebui sa fim chiar asa de duri! Articolul impune veselie nu asa multa rautate!