Ultimul bastion în calea îndobitocirii în masă e pe cale să fie călcat în picioare. Este oficial faptul că studenţii de la Conservator vor avea parte anual, timp de şase săptămânii, de cursuri la care se va studia maneaua, de la origini până în prezent.
Dintre cursuri doar enumerăm câteva: “Compoziţie, Muzicologie şi Dirijat cu sabia în mână” “Istorei manelelor de la clasicii Albatros şi Fraţii Peşte la Sorinel pustiul şi Adi Minune”, , “de la ucenie la măiestire – de la “copil minune, puşti” la”regele manelelor” sau “Instrumente: harpa cu corzi vocale şi flaut cu sistem de semnalizare anti-politisti”.
Urmările acestui nou amendament sunt colosale. Va apărea negreşit mafia instrumentelor muzicale şi asta deoarece majoritatea instrumentelor vor fi redirecţionate de către studenţi spre Centrele de colectare şi valorificare fier vechi.
Vom avea parte de noi titluri pompoase în ziare: “Student la pian agresat de un manelist cu un fagot”, “Marfă fără acte găsită bine ascunsă într-un contrabas” sau “Oboi depistat seropozitiv”.
Ca urmare a acestor hotărâri si a declaratiei lui Florin Salam cum că pentru el Conservatorul este locul unde se mănâncă conserve, catedra de death metal a Conservatorului a anunţat că intră în grevă pe termen nelimitat.

Sunt alaturi 100% de catedra de death metal a conservatorului:)))))
esti de coma
)
[...] Mazilu, Alexandru Marin, Andrei, Betivul de cuvinte, black-angel- Costel, Blogatu, Calin Hera, Cati ca voi, Chinezu, Ciutacu, Codeus, Costin Comba, George Serban, d-l Daju, artistul Marius Lupu, Horia [...]
E fain “postul”. S-au mai strecurat si greseli gen : “de la ucenie la măiestire” in loc de “de la ucenicie la maiestrie”. Per total e ok textul, are umor, si nu e fortzat, cum se intampla cu mai toate textele asa-zis umoristice. As mai fi bagat la “cursuri” si o “Analiza literara a textului” ,la alegere: Am Dat De Mare Belea, cantat de Augustin & Don Genove & Mr.Juve, sau Esti femeia cea mai tare, cantat de Nicolae Guta & Cristi Dules.
Multumim de ganduri domnule Viorel. Termenul de ucenie, ca invatatura, este folosit destul de des prin partile noastre…De aici si folosinta in text.
[...] Mazilu, Alexandru Marin, Andrei, Betivul de cuvinte, black-angel- Costel, Blogatu, Calin Hera, Cati ca voi, Chinezu, Ciutacu, Codeus, Costin Comba, George Serban, d-l Daju, artistul Marius Lupu, Horia [...]
Doamne fereste, ar fi ceva “horror”. Excelent articol!