Dimineata am bizarul obicei sa ma uit pe realitatea tv. O sursa nepretuita de situatii absurde si suprarealism, de prostie si imbecilitate specifice acestui neam. Oameni si intamplari toate par iesite din mantaua lui gogol, din castelul lui kafka sau din palnia lui urmuz.

Amenintare cu bomba la aeroportul din Timisoara. Singura informatie coerenta. Apoi timp de o ora am avut parte de declaratii contradictorii, communicate de presa false, dezmintiri, ironii inutile. Pitipoanca puratatoare de cuvant vorbea atat de prost incat cu indulgenta ai fi numit-o purtatoare de silabe sau de diftong. Directorul aeroportului nu stia  numele companiei al carei avion fusese vizat de parca abia atunci iesise de la tura treia din carciumi si bordeluri spatiale. Secretarul de stat afisa un calm neverosimil, de parca era vorba de o gluma de 1 aprilie  a colegilor de serviciu.

 Pana la urma nu mai intelegi nimic: era vorba de o bomba sexy, stirea era bomba, sau purtatoarea de silabe se afla intr-o bomba de cartier. Odata urcat in tiribomba unei astfel de stiri ajungi sa vomezi inclusiv sufletul, care o ia bucuros la sanatoasa spre alte tari, lumi, planete.

(Directorul aeroportului banuia ca amenintarea a fost facuta de prietenul uneia dintre pasagere, gelos pe faptul ca aceasta pleca in anglia sau italia. )