Pe vremuri, aveam de a face doar cu o fâşie de pământ sau cu o aşezare omenească cu bun simţ şi putin rizibil nechibzuit (foişoare şi  punţi ce înaintau sfios în mare, un hotel cu nume pus în grabă, Rex pentru cunoscători), acum doar staţiune  turistică de vară.

Pâlcuri de proaspeţi absolvenţi de Bac, cu şahul sau abacul la subţiori îşi anuntă sosirea cu urlete pline de diftongi schilodiţi de atatea sentimente.
Câţiva bătrânei refuzaţi de Charon mărsăluiesc în convoi spre
telegondola numita Speranţă.  Pe fundal, Radio Vacanţa aruncă o romanţă etichetată gresit, Negura nopţii doarme pe mal, iar drumul se bifurcă aproape de un cazino prafuit.

Nisipul fin, caderile de apă dinspre un parc acvatic aproape modern, fast food-urile ispititoare, câţiva schilodiţi nautic, Ovidiu, insula calcaroasă  sau  sandramalele de suveniruri te îmbie la un sejur plătit de alţii. Asta are sa fie singura conditie. Oricum m-ar prinde sapte zile de 2 mai la mare distanta de gloata mamaistica.